- Unde sunt?

- Hmm… Sfinte, încă unul care nu ştie.

- Stai… CE nu ştie? Cine sunteţi voi?

- Ăăă… Ştii poveştile alea de ţi le zicea bunica, cu Poarta Raiului? Cu Sfântu Petru, cu cheile? Acolo eşti. Şi EL e Sfântu Petru.

- Haide, dom’ne… ce glumă e asta?

- Nu crezi că dacă ar fi o glumă, ar fi una cam prea nesărată? Ia zi tu… care-i ultimul lucru pe care ţi-l aminteşti?

- Nu-ţi zic, domnule, nimic. Cu pontoşi dinăştia n-am ce discuta. Mai lăsaţi-mă naibii în pace cu căcaturile astea.

- Hm… Cu ultima dorinţă n-o să fie prea greu, având în vedere situaţia ta actuală.

- Adică? Ce mama dracului vrei să zici? Frate, lasă-mă dracu’ cu prostiile. Dă-mi un telefon. Tre’ să-l sun pe tata. Se ocupă el şi de tine şi de toţi glumeţii ăştia de aici.

- Măi, io ţi-aş da un telefon. Din păcate, nu prea o să-ţi folosească la nimic. Că nu poţi comunica cu el aşa cum ţi-ai închipui tu. În plus, tatăl tău e mult prea ocupat acu’.

- Şi de unde, mă rog, ştii tu?

- Păi, hai aici, să-ţi arăt. Uite… vezi? Ăla de pe marginea străzii, care plânge şi-şi smulge părul din cap… Ăla e tatăl tău. Apoi… dacă vezi, oamenii ăia în galben adună ceva. Uite… o mână… picioarele şi abdomenul… Ăla eşti TU! Maşina aia zdrobită de copac ştii ce maşină e? Cei doi prieteni care erau în maşină cu tine au mai supravieţuit, pământeşte, câteva minute. Atâta le-a mai acordat centura. Atâta le-ai acordat TU. A… da… uite cine se apropie. Îi recunoşti?

Dinspre maşină se apropiau două entităţi vaporoase care, cu cât se apropiau, începeau să capete nişte trăsături foarte cunoscute tânărului disperat. Prietenii lui.

În timp ce treceau de el, i-au aruncat doar o pereche de priviri seci, şi i-au şoptit “Noi ţi-am spus să încetineşti!”. Şi au intrat pe poartă.

Tânărul nostru tresări.

- Stai… ei unde se duc?

- Păi na… ei au fost copii buni. Se duc în Rai. Ştii tu… din nou, poveştile de ţi le spunea bunica ta… Iniţial aveau rezervate nişte vieţi frumoase. Pe măsura calităţilor lor sufleteşti. Cel care tocmai se însurase urma să afle azi că o să fie tată. Celălalt urma să o ceară în căsătorie pe prietena lui. De fapt, asta ştii, că ţi-a zis şi ţie ieri. Dar tu nu le-ai dat voie să se bucure de ceea ce îi aştepta.

- Ce vrei să spui? Că din vina mea s-a întâmplat? Dacă nu erau copacii ăia……

- CE? Dacă nu erau copacii ăia, CE? Vezi casa aia de la 10 metri de copac? În a cărei curte se joacă 3 copii? CÂŢI oameni voiai să moară din cauza lipsei tale de judecată? Uită-te la tatăl tău. Gândeşte-te la MAMA ta. Cea care te-a purtat 9 luni… care a suferit ani de zile din cauza nebuniilor tale. Şi care acum e la spital, pentru că a făcut infarct la auzul veştii că puiul ei a murit. Gândeşte-te la părinţii, perechile, viitorii copii ai prietenilor tăi, care au rămas acum mai singuri. Şi tu te gândeşti la cum să te dezvinovăţeşti? Ruşine ţie!

- Dar…

- Niciun dar. Legat de cererea ta de mai devreme… Nu ştiu dacă ţii minte… “lăsaţi-mă naibii“… Ei… ţi se va îndeplini. Pentru că asta se întâmplă cu criminalii. Şi… voit sau nu… TU ţi-ai ucis prietenii. Nebunia ta… stai… cum îi ziceai tu? COOL? Da… Aia te-o omorât şi pe tine, şi pe prietenii tăi. Acum du-te. Du-te şi plânge-ţi soarta. Ai o veşnicie la dispoziţie.

===================

Leapşă primită de la nebuloasa şi de la Camytzi. Din păcate, am făcut-o atât de târziu, încât nu ştiu cui să o mai pasez (care să nu o fiu primit deja, adică). Care mai daţi pe aici şi vreţi s-o faceţi? Să daţi o palmă digitalo-moralistică atitudinii care este? Ovi? Corina? Forenzico? Io ştiu că voi sunteţi nişte veseli şi nişte optimişti… dar na…

PS. Eu, personal, nu cred “ambientul” în care se petrece acţiunea descrisă mai sus. Dar contextul l-a făcut extrem de utilizabil.

Cum mi-am început eu ziua? Bine. Amuzat.

La o adică, ce poate fi mai mişto decât să stai în tramvai şi să asişti la o discuţie telefonică purtată de o domniţă cu o altă domniţă – să nu se înţeţeagă că-s un indiscret, dar vorbea atât de tare, încât nu aveam cum să nu aud, şi mai şi eram cu urechea cu beteşug spre ea.

Deci, ce-am învăţat io azi dimineaţă:

1. Că routerele se împart în două categorii: “rutăre cu uaiărles” şi “rutăre d-ălea naşpa, fără uaiărless”. Aparent, toate rutărele fără uaiărless îs la fel, indiferent de producător/firmware, şi bineînţeles, toate rutărele alea bengoase, cu uaiărles, îs, iară, toate la fel.
2. Cablurile de internet îs de-un singur fel. Albe şi cu două mufe. Să vezi ce surpriză o să aibă când o să trebuiască să lege două compuri pe direct.
3. Duduia din capătul celălalt “nu trebuie să cheme un “specialist” pentru atâta lucru“. Citez: “Las’ că ajung io diseară acasă, mă uit la rutărul meu, şi-ţi zic eu în ce gaură să-ţi bagi mufa”. Deja am emoţii pentru duduia ailaltă. Într-adevăr, pentru atâta lucru, nu trebuie să chemi un “specialist”. Dar măcar un pic, selectează-ţi informatorii.

Şi uite-aşa vor fi interneţii mai săraci cu un user, încă cel puţin 24 de ore. Că probabil diseara o s-o mai ţină “specialista” din tramvai la telefon, instructând-o despre cum şi unde tre să-şi bage mufa, şi apoi să se mire că nu puşcă ceva.

Îmi şi imaginez discuţia:

- Dragă, deci, unde s-o bag?

- Deci, în spate acolo ai 5 gauri, da?

- Nu. Şasă. // din care două frumoasă

- Nu, tuu… 5. Că io mă refer numa’ la alea pătrate. Las-o pe aia rotundă, că aia-i pentru curent. // aparent, duduia ştia de mufa pentru alimentare.

- A… da. 5.

- Ei, una din ele e oleacă mai depărtată, da?

- Da.

- Bun. Acolo bagi cablul ăla gros, care iese din cutia aia neagră, cu beculeţe. Ăla în care intră cablul de vine de-afară.

[pauză 2-3 minute. Se aud cotrobăieli, foşnete, pantofi aruncaţi şi o pisică mieunând amarnic]

- Cum tu? Că la mine cablul care vine de afară intră într-o cutiuţă albă. Şi din ea ies două cabluri, unu mai subţire şi unul mai gros. (A, da, uitasem. Duduia informatoare e pe iu’pi’si – aşa o zis ea – şi aia cu probleme e pe er’de’es)

- Fată, tu eşti proastă? Ce cutiuţă albă? În fine, albă-neagră, tot un drac. Cablul ăla gros care iese in cutiuţă, îl bagi în rutăr, în gaura aia care-i mai crăcănată.

- Gata, l-am băgat. Acu?

- Acu, cablul ăla de l-ai cumpărat, îl bagi în altă gaură de la rutăr, şi după aia în calculator.

[pauză]

- Aha. Am băgat. Acu’ ce urmează?

- Păi acu nu urmează nimic. Tre’ să meargă.

- Păi nu merge.

- Tu vacă, tre’ să meargă, n-auzi?

- Băi animalo, nu merge!

- Sigur ai făcut ceva greşit. La cât eşti de proastă. Ştii ce? Cheamă-ţi un “specialist” d-ăla la care să-i dai o căruţă de bani, să facă exact ce ţi-am zis eu, şi numa’ bine poate-ţi dai şi tu seama unde ai greşit. Aştept să mă suni să-ţi ceri scuze. [biip-biip-biip-biip-biip]

Şi aşa-i cu “specialiştii” ăştia care fac de toate, ca Husqvarna în 4 operaţii.

Şi a chemat un “specialist”, care, în schimbul unei sume modice de bani, i-a setat şi PPPOE-ul. Pentru că, nu-i aşa, dacă avem amândoi rutăr cu uaiărles, ce contează că unul are net de la UPC şi unul de la RDS? Tre’ să meargă.

[După cum zice aici]

Deci, pe mine mă găsiţi în fiecare marţi şi vineri, la academia de dansuri sociale “Mulă-n Ruj”. Pentru cei care nu ştie adresa, strada pe care se află se numeşte str. Mielului (cum mergi pe strada Sulina, faci a doua la dreapta. Chiar înainte de fundătura Curtici).

Vă aştept şi vă pup pe toţi. Paaa! xoxo

06:00 – Trezirea. Uitat buimac împrejur, aproape în sensul acelor de ceasornic. Beznă. Somn la loc, pentru că am ameţit de la mişcarea circulară. În plus, m-am mai şi împiedicat de toantele astea două cu care dorm.

07:00 – Trezirea numărul doi. Uitat la fel de buimac la acelaşi împrejur, doar că în sens contrar acelor de ceasornic. Că doar am văzut io ce-am păţit de la mişcarea inversă. Un căcat, tot beznă. Şi un alt căcat, iar am ameţit. Toantele se frământă, şi nu ştiu de ce. Somn la loc.

07:30 – Trezit mai hotărât, forţat de împrejurări. Capul tare ca o cremene. Se necesitau măsuri de urgenţă.

07:31 – Poziţie relativ-atârnândă deasupra buzii. Îngălbenit balta din ea.

07:35 – Vecinu’ din spate iar o topit un castron de plastic. Tre să discut cu el la un moment dat. E inadmisibil să stau câte juma de zi în stare de semileşin, doar din cauză că e el un găoz nesimţit.

07:36 – Beznă.

11:05 – Lumină. Îngălbenit din nou balta din veceu.

11:06 – Beznă.

15:23 – Lumină. Ştiţi deja urmarea. Aparent, nemernicul de sus o băgat aproape 2 litri de apă şi aproape unul de cola.

15:25 – Beznă.

Aceasta a fost prima parte a unei zile normale de luni a unei puli normale.

… aşa cum îl ştim din seria de documentare Final Destination (cel puţin 1 şi 2. La 3 mă uit diseară), începe să dea chix tot mai des, şi tot mai crunt.

Ultima tentativă a acesteia (a morţii) să-şi mai spele ruşinea a avut drept ţintă o cursă a companiei Jetstar efectuată pe un Airbus 320. Din fericire, vârsta a început să-şi spună cuvântul şi în cazul dumneai, astfel că toţi cei “aproximativ 180 de pasageri” au scăpat cu viaţă. Totodată, acest eveniment mai confirmă un detaliu. Odată cu trecerea anilor, şi număratul devine anevoios, acei “aproximativ 180″ de pasageri fiind de fapt 173. Dar când e de curăţat un obraz pătat, un +/-7 e o marjă de eroare cel puţin acceptabilă.

La urma urmei, e şi moartea un om… nu?

===

Sursa: clon.

No comment. Că aşa un chef de scris NOT am…