Flashmob. Altfel, deci…

Am tot văzut flashmob-uri în ultima vreme. Plin de ele. Care mai de care mai dansante. Care mai de care mai bine sau mai puţin bine realizate. Dar ĂSTA m-o dat niţel pe spate.

Pentru că…

PS. Cu ceva-ceva background coral în spate… De fapt… nu, n-are legătură. Ideea e că, în momentul ăsta, la câteva minute de la prima vizionare, ÎNCĂ încerc să-mi conving părul de pe mâini să revină la poziţia culcat.

PPS. Abia aştept să văd şi la noi aşa ceva.

PPPS. De fapt, ignoraţi, vă rog, PPS-ul. L-am şi tăiat. Având în vedere majoritatea celor care se perindă prin mall-uri pe la noi, am impresia că o să vedem flashmob-uri muzicale pe Arii din Inna. Sau, şi mai rău, din Fernando de la Caransebeş.

[Later Edit] A trecut aproape o oră. Părul de pe mâini încă e treaz. Poate ar trebui să nu mai tot dau play…

Ţi-ai dorit vreodată să fii complet surd? [1]

Pentru că-i plin de dinăştia, facem un serial.

Ca o paranteză, nu mi-am închipuit vreodată că_Comfortably numb poate suna şi altfel decât fain. Dar mi-au futut ăsta un pumn în coaiele părerii de-mi flutură buricu’ şi acu!

PS. Conform descrierii video-ului, treaba de mai sus s-a petrecut cu ocazia unui spectacol de atenţionare (numa’ mie-mi sună cretin partea asta?) asupra pericolelor bla-bla ceva legat de cancerul la sân. Foarte naşpa. Însă nu-s convins că merită să mergi acolo să auzi despre boala respectivă (şi poate să mai şi aia aşa ceva) şi să pleci cu încă 2-3 forme de cancer. La o adică, ăştia sună atât de bine, încât nu m-ar mira dacă celulele n-ar intra într-o stare de sinucidere în masă.

PS2. Apropo, cancer la urechi există?

Voi îi ştiţi pe “King’s Singers”?!

sau… “Pentru că vocea umană poate fi ATÂT de mişto”.

Oricum, am zis c-ar fi frumos să-i ştiţi.

[Da, deci postul ăsta o să aibă neşte iutubi prin ea, care este]

Să începem cum se cuvine. Mie întotdeauna mi-a placut muzica_cântată a cappella. Adică doar vocal, fără instrumente. Şi când zic “întotdeauna”, vreau să zic “câţiva ani”. Vreo 5-6-7, aşa.

System of a down – Toxicity [altfel]

Mie-mi place Apocalyptica. Tare. Am şi vrut să mă apuc de violoncel doar aşa, de-al dracu’. M-am lăsat păgubaş, pentru că n-aveam violoncel. Şi nici prea mult talent muzical. Revenind la Apocalyptica, tre’ doar să menţionez că mă fascinează în mod deosebit cover-urile lor (după Metallica, Oh, Holy night!…). Bun. Atât despre ei.

În-tro (vă place cratima mea?!) ordine de idei relativ asemănătoare, am dădut peste chestia de mai jos. Enjoy. I know I did.

Ai muzicii clasici [1]

Pe motivul că simt cum timpul alocat scrierii unui post pe care doresc a-l scrie de vreo săptămână (implică poze, deci e pentru toată lumea) îmi lipseşte cu desăvârşire, doresc prin prezenta a vă aminti de un clasic al muzicii contemporane (Ştiu. Ultima parte sună ca dracu’).

Doamnelor şi domnişoarelor. Şi domnilor. Şi domnişorilor. Şi indecişilor… (Aşa… fără discriminări)

Vi-l prezint pe El Mudo Andy Val Gourmet (I #haded been induced into error by Youtube).

CHACARROOOOOON!

Meri crismăs

Să nu mi se urle că nu spun nimic cu ocazia “sfintelor sărbători”… … … ăăă… De fapt, chiar nu zic nimic. Luaţ’ o colindă:

Blestemul timpanelor

DECI.

Ne-am râs de Paulică Paul Lică de la Roman.

Ne-am râs de fătucile talentate din Sualezia.

Dar de-amu cam gata cu râsul! Pentru că ce urmează depăşeşte orice limite. Vă recomand

Trecea fanfaaaara… şi atât!

Oare de ce, când aud chestia de mai jos, mă aştept să o aud pe Irina Nistor cu un “2001 – O odisee de-a spaţiului“?!

Din păcate, nu e vorba de un VHS cu banda futută. E vorba de o şleahtă de copchii, şcoleri. Şi fanfarişti. Şi talentaţi complet afoni. Sau dacă nu complet afoni, măcar un pic. Deci, da! Piua!

Leşinul înjerilor…

Aţi auzit colinde,  nu? Cum zice pe-acolo, prin unele dintre ele, cum coboară înjerii şi cântă apoteotic de numa-numa? Vreţi să ştiţi cum le puteţi da dureri de cap şi stări de leşin? Vă mai amintiţi, nu-i aşa, de Crinul cântului popular românesc, Paulică de la Roman, nu-i aşa?

No… puteţi să-l uitaţi. Azi avem în meniu o colecţie de falseturi asezonate cu dieji şi bemoli, aruncate alandala înspre microfoanele nevinovate. Dieji şi bemoli care, bineînţeles, n-aveau ce căutau acolo. Ca şi cum ai mânca a amandină cu muştar şi castraveţi muraţi. Apoi… videoclipul.La 0:46 începe să devină literalmente GENIAL.

Luaţi de vă minunaţi:

Disturbed – Darkness ["emo"-ish post]

Ingrediente pentru reţeta ideală:

1. 500g de depresie acută;
2. scule audio OK;
3. Albumul “Believe” a lu’ Disturbed;
4. Abilitatea de a sări la melodia 12;
5. Abilitatea de a da “PLAY”;

Mod de preparare: