- Unde sunt?

- Hmm… Sfinte, încă unul care nu ştie.

- Stai… CE nu ştie? Cine sunteţi voi?

- Ăăă… Ştii poveştile alea de ţi le zicea bunica, cu Poarta Raiului? Cu Sfântu Petru, cu cheile? Acolo eşti. Şi EL e Sfântu Petru.

- Haide, dom’ne… ce glumă e asta?

- Nu crezi că dacă ar fi o glumă, ar fi una cam prea nesărată? Ia zi tu… care-i ultimul lucru pe care ţi-l aminteşti?

- Nu-ţi zic, domnule, nimic. Cu pontoşi dinăştia n-am ce discuta. Mai lăsaţi-mă naibii în pace cu căcaturile astea.

- Hm… Cu ultima dorinţă n-o să fie prea greu, având în vedere situaţia ta actuală.

- Adică? Ce mama dracului vrei să zici? Frate, lasă-mă dracu’ cu prostiile. Dă-mi un telefon. Tre’ să-l sun pe tata. Se ocupă el şi de tine şi de toţi glumeţii ăştia de aici.

- Măi, io ţi-aş da un telefon. Din păcate, nu prea o să-ţi folosească la nimic. Că nu poţi comunica cu el aşa cum ţi-ai închipui tu. În plus, tatăl tău e mult prea ocupat acu’.

- Şi de unde, mă rog, ştii tu?

- Păi, hai aici, să-ţi arăt. Uite… vezi? Ăla de pe marginea străzii, care plânge şi-şi smulge părul din cap… Ăla e tatăl tău. Apoi… dacă vezi, oamenii ăia în galben adună ceva. Uite… o mână… picioarele şi abdomenul… Ăla eşti TU! Maşina aia zdrobită de copac ştii ce maşină e? Cei doi prieteni care erau în maşină cu tine au mai supravieţuit, pământeşte, câteva minute. Atâta le-a mai acordat centura. Atâta le-ai acordat TU. A… da… uite cine se apropie. Îi recunoşti?

Dinspre maşină se apropiau două entităţi vaporoase care, cu cât se apropiau, începeau să capete nişte trăsături foarte cunoscute tânărului disperat. Prietenii lui.

În timp ce treceau de el, i-au aruncat doar o pereche de priviri seci, şi i-au şoptit “Noi ţi-am spus să încetineşti!”. Şi au intrat pe poartă.

Tânărul nostru tresări.

- Stai… ei unde se duc?

- Păi na… ei au fost copii buni. Se duc în Rai. Ştii tu… din nou, poveştile de ţi le spunea bunica ta… Iniţial aveau rezervate nişte vieţi frumoase. Pe măsura calităţilor lor sufleteşti. Cel care tocmai se însurase urma să afle azi că o să fie tată. Celălalt urma să o ceară în căsătorie pe prietena lui. De fapt, asta ştii, că ţi-a zis şi ţie ieri. Dar tu nu le-ai dat voie să se bucure de ceea ce îi aştepta.

- Ce vrei să spui? Că din vina mea s-a întâmplat? Dacă nu erau copacii ăia……

- CE? Dacă nu erau copacii ăia, CE? Vezi casa aia de la 10 metri de copac? În a cărei curte se joacă 3 copii? CÂŢI oameni voiai să moară din cauza lipsei tale de judecată? Uită-te la tatăl tău. Gândeşte-te la MAMA ta. Cea care te-a purtat 9 luni… care a suferit ani de zile din cauza nebuniilor tale. Şi care acum e la spital, pentru că a făcut infarct la auzul veştii că puiul ei a murit. Gândeşte-te la părinţii, perechile, viitorii copii ai prietenilor tăi, care au rămas acum mai singuri. Şi tu te gândeşti la cum să te dezvinovăţeşti? Ruşine ţie!

- Dar…

- Niciun dar. Legat de cererea ta de mai devreme… Nu ştiu dacă ţii minte… “lăsaţi-mă naibii“… Ei… ţi se va îndeplini. Pentru că asta se întâmplă cu criminalii. Şi… voit sau nu… TU ţi-ai ucis prietenii. Nebunia ta… stai… cum îi ziceai tu? COOL? Da… Aia te-o omorât şi pe tine, şi pe prietenii tăi. Acum du-te. Du-te şi plânge-ţi soarta. Ai o veşnicie la dispoziţie.

===================

Leapşă primită de la nebuloasa şi de la Camytzi. Din păcate, am făcut-o atât de târziu, încât nu ştiu cui să o mai pasez (care să nu o fiu primit deja, adică). Care mai daţi pe aici şi vreţi s-o faceţi? Să daţi o palmă digitalo-moralistică atitudinii care este? Ovi? Corina? Forenzico? Io ştiu că voi sunteţi nişte veseli şi nişte optimişti… dar na…

PS. Eu, personal, nu cred “ambientul” în care se petrece acţiunea descrisă mai sus. Dar contextul l-a făcut extrem de utilizabil.