Blestemul de a fi flăcău…

… sau “Cele doisprezece munci ale masculului homo sapiens sapiens (ale bărbatului umanoid, adică, pentru ăia de-au ignorat limbile inerte şi decedate demult) aflat în floarea vârstei, angajat, care trebuie să ajungă la locul de silnicie… care este“… Care, cu părere de rău şi implorând mila olimpienilor, trebuie să admit că depăşesc considerabil în anevoinţă cele 12 mizilicuri de task-uri pe care Hercule a trebuit să le finalizeze cu scopul de a primi… ce? Viaţa veşnică în care să se îmbucure alături de tac’su, ăl de mai mult l-o ignorat, şi de mă-sa vitregă care l-o iubit cât o fo’ el mai muritor precum iubeşti un coi în talpă… ? Bleah!

Două mici note:

• când am folosit termenul de “bărbat” nu la mine m-am referit. Ziceam şi eu aşa, în general. Mă voi folosi pe mine ca exemplu doar din cauză că sunt cea mai la îndemână entitate cât de cât asemănătoare unuia din punct de vedere fiziologic. Aşadar, fetele, gay-ii (Chiar. Cum dracu se pluralizerază ăştia? Înmulţirea lor gramaticală mi se pare la fel de grea ca şi cea biologică!) … hands down!
• următorul fragment de text poate conţine limbaj vulgar sau poate face referire la subiecte delicate, menite a atinge nervii responsabili de digestie. PG: 16.

… post fără un cap, coadă, scop sau temă anume, ci care doar se doreşte a fi un Re: la postul ăsta a lu’ nebuloasa.

1. … totul începe cu momentul trezirii înainte ca organismul să se sature de somn. Momentul în care ceasul/telefonul sună ca descreieratul, şi eu îi transmit cele mai bune urări legate de unele zeităţi şi cărţile reprezentative, mulţumind, în acelaşi timp, bărbatului care a inventat feature-ul numit snooze (mi se pare normal ca un bărbat să fie inventatorul, pentru că nu reuşesc să percep femeile ca fiind atât de leneşe)! Lemnul îşi face din nou apariţia în pat, sub forma mea, care dorm cam fix ca un el încă 10 minute… Nivel de luciditate: 0.

2. A doua trezire. Deja e mult mai bine. Nivelul sudălmilor nu depăşesc referirile la rudele de gradul 1 şi diverse părţi anatomice mai mult sau mai puţin demne de a fi dezcenzurate aici (Repeat mode: Că-s un finuţ, ce pula calului…). Scopul suprem este reprezentat de ridicarea capului de pe pernă şi dibuirea coiului stâng ce necesită scărpinare. Nivel de luciditate: 2.

3. Ridicatul în coate. Pun mâna în partea stângă a pernei, pe lângă telefon. Dintr-o dată, simt cum mi se taie respiraţia! Panicat, încet să bâjbâi cu maînile pe pătură, pe lângă mine. Mă zvârcolesc în pat. Apoi… într-un ultim spasm… găsesc telecomanda. Universul revine la normal. Pornesc televizorul şi scad nivelul de luciditate de la 10 la 4, cum e şi normal.

4. Ridicatul din pat. Îmi dau seama că mi-am uitat echilibrul pe scaunul de la calculator, aşa că pornesc cătinel spre locaţie. Ajuns la scaun, mă prăbuşesc frânt de oboseală şi arunc un ochi prin calculator, întru trupeasca-mi reîntremare. Nivel de luciditate: 5.5.

5. Momentul în care senzaţia de gură nespălată îşi face simţită prezenţa prin blur-ul pe care monitorul meu îl capătă instananeu. Mă ridic de pe scaun. Mormăi un urlet victorios (nu tot timpul reuşesc să mă ridic din prima încercare), şi-o iau voiniceşte la picior spre toaletă. Nivel de luciditate: 6.

6. Momentul extragerii chiloţilor dintre obrajii anali, urmat de o flatulenţă zgomotoasă. Aceasta din urmă are drept urmare o explozie a nivelului de luciditate la 10, o dilatare instantanee a pupilelor şi topirea a două castroane de material plastic nevinovate, uitate pe masa din bucătărie.

7. Desfătare completă. Pupilele revin la normal. Nivelul lucidităţii revine la cote normale, adică pe la 6. Figurile pe care le fac cu jetul au constanţă. În sfârşit, nisipul şi cioburile de pietre de la rinichi nu mai ruinează melodicitatea cu care vasul de ceramica întâmpină moleculele de fluide ultrafiltrate renale.

8. Se localizază trusa de igienă bucală, formată din periuţă de dinţi, pastă de dinţi, două dălţi, un ciocănel, o mistrie, un cancioc şi-o coadă de mătură. Azi nu am chef de tot ritualul, aşa că rămân doar la periuţă, pastă, coada de mătură şi o daltă, cele două din urmă urmând a fi folosite la extragerea materialelor depuse pe pereţii peşterilor mele molariene. Nivel de luciditate panicant: 7.5 şi nu mai coboară.

9. Se setează parametrii ideali ai apei pentru duş. Trebuie să fie destul de caldă încât să mi-o mai văd când tre’ s-o spăl (am zis doar c-am slăbit un pic, aşadar nu mai fac pipilică cu oglinda), dar şi destul de rece încât coeficientul de luciditate să nu coboare sub 4. Într-un final, o mână udă fleaşcă răzbate prin perdeaua de la duş şi începe să pipăie frenetic chiuveta. Găseşte săpunul şi-l ia dincolo de perdea în stilul smuls (era mâna mea, cum se vedea ea din afara perdelei de la duş). Eu mai scâncesc un urlet al biruinţei. Nu l-am scăpat decât DUPĂ ce era pe teritoriul vanei. După 5 minute,apa de la duş este oprită. Perdeaua se retrage furibund… Eu fac precum un elefant anorexic de câteva ori… mă declar nemulţumit de nivelul de splash pe care l-am provocat, şi mă şterg plin de ciudă. Nivel de luciditate: 8.

10. Pasul cel mai greu. Luarea unei decizii în legătură cu vestimentaţia pentru ziua de lucru: să-mi iau blugii verzi sau pantalonii maro de velur? Rămân tot blugii verzi cu care-am fost şi ieri (şi alaltăieri), pentru că ăilalţi nădragi nu s-au uscat. Vreau să înjur, pentru că m-am săturat de blugii verzi. Realizez, plin de maturitate, că înjur cam mult. Fac un mea culpa în gând, îmi transmit vreo două sudălmi, şi verific: nivel de luciditate=8.

11. Micul dejun. De când cu regimul, mă forţez să bag ceva la maţ înainte de a pleca la lucru. Aşadar, mai înjur o dată pentru c-am uitat să scot laptele din frigider înainte de duş, şi-or să mă doară dinţii că-i rece. Pun nişte musli în castron (de porţelan, că alea de plastic nu mai îs), ceva lapte, scrâşnesc din dinţi, şi activez lingura. Îngurgitez micul dejun cu o faţă de cercopitec mahmur (nu ştiu dacă am menţionat că nu prea mă omor după musli, deci…). Înjur printre dinţii care între timp mă înjură pe mine că n-am încălzit laptele. Nivel de luciditate: 10 (răceala cu care am fost tratat de către micul dejun a trezit fiecare moleculă din superbu-mi organism).

12. Going to the happy place. Pentru necunoscători, aceasta este starea de transă în care intru la gândul că părăsesc vecinătatea patului cald pentru a fi întâmpinat de veninătatea frigului de afară. Bineînţeles că frigul de-afară merită o înjurătură spusă cu patos, pe care o şi primeşte în momentul în care ies din bloc. Ca să-mi îmbunez dinţii gata să-mi abandoneze cavitatea bucală în căutarea unui loc mai cald, le dau nişte fum de Rothmans, întru veşnica lor îngălbenire. După câteva minute urc în maşină, zic un “Servuuuuus…” printre dantura calmată. După 20 de minute penetrez locaţia plantaţiei care-mi plăteşte luxul de a avea de unde veni pe aceeaşi plantaţie…

Concluzie: Înjur cam mult, ‘tu-i grebla mă-sii de treabă!

PS: Bineînţeles că acest post este unul satiric, şi nu trebuie luat în serios per total. De exemplu, coiul drept necesită scărpinat de obicei, nu cel stâng.