- Unde sunt?

- Hmm… Sfinte, încă unul care nu ştie.

- Stai… CE nu ştie? Cine sunteţi voi?

Cum mi-am început eu ziua? Bine. Amuzat.

La o adică, ce poate fi mai mişto decât să stai în tramvai şi să asişti la o discuţie telefonică purtată de o domniţă cu o altă domniţă – să nu se înţeţeagă că-s un indiscret, dar vorbea atât de tare, încât nu aveam cum să nu aud, şi mai şi eram cu urechea cu beteşug spre ea.

Deci, ce-am învăţat io azi dimineaţă:

[După cum zice aici]

Deci, pe mine mă găsiţi în fiecare marţi şi vineri, la academia de dansuri sociale “Mulă-n Ruj”. Pentru cei care nu ştie adresa, strada pe care se află se numeşte str. Mielului (cum mergi pe strada Sulina, faci a doua la dreapta. Chiar înainte de fundătura Curtici).

Vă aştept şi vă pup pe toţi. Paaa! xoxo

06:00 – Trezirea. Uitat buimac împrejur, aproape în sensul acelor de ceasornic. Beznă. Somn la loc, pentru că am ameţit de la mişcarea circulară. În plus, m-am mai şi împiedicat de toantele astea două cu care dorm.

07:00 – Trezirea numărul doi.

… aşa cum îl ştim din seria de documentare Final Destination (cel puţin 1 şi 2. La 3 mă uit diseară), începe să dea chix tot mai des, şi tot mai crunt.

Ultima tentativă a acesteia (a morţii) să-şi mai spele ruşinea a avut drept ţintă o cursă a companiei Jetstar efectuată pe un Airbus 320. Din fericire, vârsta a început să-şi spună cuvântul şi în cazul dumneai, astfel că toţi cei “aproximativ 180 de pasageri” au scăpat cu viaţă. Totodată, acest eveniment mai confirmă un detaliu. Odată cu trecerea anilor, şi număratul devine anevoios, acei “aproximativ 180″ de pasageri fiind de fapt 173. Dar când e de curăţat un obraz pătat, un +/-7 e o marjă de eroare cel puţin acceptabilă.

La urma urmei, e şi moartea un om… nu?

===

Sursa: clon.

No comment. Că aşa un chef de scris NOT am…