Băi, deci, nu e greu deloc de demonstrat! Mai înainte am descoperit.

Ştiţi poveştile alea de adormit prunci, de le zic nenii şi tantile de pe la ăia cu pădurile, că dacă defrişezi suprafeţe mari de dealuri, eventual or să înceapă să se prăvălească pantele?

Ei, acu’ experimentul:

• Te trezeşti bine dispus.
• Ajungi la lucru.
• Îţi vezi de treabă.
• Mergi şi iei prânzul.
• Vii înapoi de la masă.
• Te pune dracu să deschizi un site de ştiri. Şi mai şi iubeşti animalele ca un descreierat (raţional, bineînţeles. Adică iubit d-ăla prin care chiar le vrei binele în funcţie de conjunctură, inclusiv unele sacrificii, când se cer).

Exemplu: Camytzi. AICI.

O zis-o mai bine decât aş fi zis-o eu. C-o zis-o cu patimă.

M-am uitat zilele astea la un film. Un film pe care voiam să-l văd de ceva vreme. Pentru că, după “dramatizarea” accentuată a’ lu Superman şi Batman, parcă aveam chef de-un film cu supereroi plin de clişee, plin de luptă à la Greuceanu vs. Zmeul. Şi, sincer, am dat de… altceva.

Am dat de-un film noir, în genul Sin City sau Max Payne. Am dat de nişte supereroi imperfecţi, cu probleme psihologice (mai mari decât “Uau, am fost speriat de nişte lilieci, şi-am rămas cu sechele”, sau “Kryptonite sucks ass! Stop using that shit!”), şi care gândesc ceva mai departe de “omenirea tre’ salvată de oamenii răi, dar oamenii răi nu tre’ omorâţi, ci băgaţi la puşcărie, ca să aibă de unde evada ca să facem partea a 4-a“.

Aţi auzit colinde,  nu? Cum zice pe-acolo, prin unele dintre ele, cum coboară înjerii şi cântă apoteotic de numa-numa? Vreţi să ştiţi cum le puteţi da dureri de cap şi stări de leşin? Vă mai amintiţi, nu-i aşa, de Crinul cântului popular românesc, Paulică de la Roman, nu-i aşa?

No… puteţi să-l uitaţi. Azi avem în meniu o colecţie de falseturi asezonate cu dieji şi bemoli, aruncate alandala înspre microfoanele nevinovate. Dieji şi bemoli care, bineînţeles, n-aveau ce căutau acolo. Ca şi cum ai mânca a amandină cu muştar şi castraveţi muraţi. Apoi… videoclipul.La 0:46 începe să devină literalmente GENIAL.

Luaţi de vă minunaţi:

Aş pune o introducere inteligentă. Amuzantă. Sau plină de înţelepciune şi substrat. Dar n-am aşa ceva. Ideia ie că am primit o liapşă die la Camytzi (leapşa o fost completată ieri, duminică, şi ţinută în draft). Ceva cu răspuns la nişte întrebări. Ni:

1. Luaţi cartea cea mai la îndemână, deschideţi la pag. 18 şi scrieţi al 4-lea rând:

“altă natură şi prin adăugare, la p. 195, a lui Gentile da“. Din “Renaştere şi renaşteri în arta occidentală”, de Erwin Panofski.

Simţi că totul îţi merge bine?

Poate chiar ajungi “undeva” în seara asta, ha? Pare posibilă teoria că şi altceva decât propria-ţi mână poate atinge bijuteriile de familie?

Îţi zice că-i pare rău că-i măritată?

Apare soţul?! Hopaaa…

1. O floare. La ţară (sat Cornii de Sus, com. Tătărăşti, jud. Bacău). Atât.

2. Două apusuri

1. … şi-n drumul nos’ spre Timişoara, după ce-am terminat cu suflatu’n filtre de benzină, am ajuns şi la Sighişoara.

Şi taaare mult mi-o plăcut mie cum (aproape nu) se vedea scara asta. (Că dacă aveţi monitorul calibrat prost inadecvat :D, nici n-o vedeţi)

[Locaţie: Sighişoara. Pe lângă bariera de care tre' să treci ca să urci la oraşul vechi.]

2. No comment. Doar mi-a plăcut senzaţia pe care mi-a lăsat-o “priveliştea” asta.

De ceva vreme am nişte vise (aproape) umede, nasoale. De ce-s nasoale? Pentru că nu implică o femeie. Ci nişte plaje, nişte bungalow-uri, şi o apă atât de curată şi cristalină de poţi să numeri firele de păr pe care nu şi le-a epilat partenera (~ul?! Ok. Asta mi-a ridicat părul în spate. Political correctness mode – OFF) vecinului.

Dar s-a întâmplat ceva. Acum câteva minute, ceva a alungat Maldivele (sau Tenerifele, sau… sau… sau…) din mintea mea. Imaginea unor ape la fel de cristaline