Cum ştiu orbii că se pot opri din şters? – un post scurt

Mdeci, am aflat azi.

Întâmplarea face că una din cele două buzi de la mine de la lucru să fie fără bec de vreo săptămână. Să mai spun acuma că bătălia pentru celălalt sălaş e acerbă, e la fel de util ca un câine fără picioare – glumele cu restaurantele chinezeşti nu se acceptă, pentru că-s haine. No, şi cum stăteam io azi şi-mi vedeam de treburile mele pe la birou, numa’ simpţesc aşa cum mă ia o senzaţie ce-mi cerea acerb (îmi place termenul ăsta azi; o să-l mai folosesc) să purced înspre necuviinciosul locaş în care domnii colegi întreprind diverse activităţi individuale pe care nu le voi menţiona. Şi eu, ca un veritabil domn care are anumite reţineri în ceea ce priveşte căcarea propriei sale domnii, am pornit netăgăduit înspre unde mi se cerea.

Ajungând, constat nu numai că buda luminată este ocupată, ci chiar şi faptul că, spre norocul meu, măcar aia fărădelumină este liberă, ferindu-mă astfel de o necinste greu de tăgăduit. Am legat bine resemnarea de piatra de inimă pe care tocmai o eliminasem, le-am luat în dinţi şi am purces spre. Ceva vreme mai târziu, m-am lovit de o dilemă*.

Rezoluţii pentru noul an

Nu, nu vă speriaţi. Nu o să înşir o listă de planuri pe care mi le-am făcut pentru anul următor, pentru ca la finele anului să am peste ce să arunc un ochi, să mă scarpin în cap, şi să mă întreb ce căcat era în capul meu cu 12 luni mai devreme. Nu.

Ce voiam să zic eu e mult mai simplu:

URĂSC listele de rezoluţii (Da, da, 1920×1080. Haha. Tocmai aţi asistat la reinventarea umorului). Am ajuns, aşa, în timp ce mă gândeam să fac şi eu una, să le urăsc. Şi nu (doar) din pricina a ce-am zis la început. Aia e o chestie minoră. Le urăsc pentru că multă lume îşi bate capul cu ele, ele în sinea lor fiind, de fapt, nişte inutilităţi. De ce?

2012. Bine c-a trecut.

Puteţi să-mi uraţi “bun revenit”, indiferent dacă sunteţi sinceri sau nu. Ca un om de nimic ce sunt, voi aprecia cuvintele frumoase, şi mă voi hrăni energetic (©Lorin Fortuna) cu atitudinea voastră pozitivă.

Revenind la subiectul 2012… Nu înseamnă că nu s-au întâmplat şi chestii ok. Dar de ce să ne bucurăm doar de chestii mişto în viaţă? Mai ales când există atâtea elemente pe baza cărora devenim tangenţial aprobatori cu trasul pe roată şi pilirea rotulelor cu răzătoarea mică? Totul a pornit de la postul ăsta de facebook. Şi pentru că se poartă topurile, de ce nu?

• Twilight – sfârşit.

Cum au ajuns unui ateu să-i placă posturile…

Evident, nu posturile de pe bloguri. Posturile ortodoacse.

În orice caz, nu are nimic a face cu purificarea sufletească şi cu ascensiunea spre ceruri. Şi tăt aşa are a face şi cu “mai ho cu carnea, măi presupusule omnivor care eşti tu!” (adică deloc). Între noi fie vorba, io-s cam atâta de omnivor încât opţiunile mele când vine vorba de a alege salata pentru ceafa la grătar oscilează puternic între 3 mici şi… 4 mici. Şi nu are a face nici cu mersul la biserică, doamne fereşte… Nu mă interesează aspectele astea.

În plus, până acu ceva vreme, eram foarte de părere că posturile sunt ceva complet inutil, atâta timp cât gândeşti destul de echilibrat alimentar vorbind, şi nu aştepţi confirmarea unui trimis de-al lui BigBrother că eşti OK. Eram de părere că sunt o maşinaţie de-a bisericii (cu “b” mare, că mă refer la o instituţie internaţională) utilizată pentru a contracara apucăturile pur carnivore ale enoriaşilor, apucături care nu aveau cum să aibă un efect prea benefic asupra averilor şi burdihanelor aceleiaşi biserici. ERA!

Dar, băi tată, voi ştiţi cum ţi se poate schimba o părere? Ştii cum începi să apreciezi un post de lungă durată… când locuieşti la 20 de metri de un restaurant care sâmbătă de sâmbătă are nunţi?

La vânătoare…

O singură dată. O singură dată în viaţa mea, am decis să merg la vânătoare. Să simt şi eu emoţia pândei; să simt şi eu gerul aprig al dimineţii de ianuarie, la ora 4, pişcându-mi faţa; să ascult şi eu liniştea care domneşte-n patrie în asemenea vremuri… Nu sunt şi nu am fost niciodată amator de a ucide alte vietăţi (nu vă luaţi de mine, că aţi văzut de când cu Resident Evil şi The Mummy că nu doar vietăţile pot fi ucise). Dar am văzut atâtea filme despre cât de frumos e momentul în care doar stai şi aştepţi apariţia prăzii şi despre ce simţăminte de pace şi înălţare (dafuq?!) te cuprind, încât am zis să strâng din dinţi şi să o fac…

Muzica si medicologia

Nimic anume, doar nişte melodii. Ce-ar putea fi ascultate în surdină pe coridoarele diverselor “zone” din spitale… Nişte “theme songs”, aşa. Fiecare specializare cu soundtrack-ul ei, aşa…

De exemplu…

• Cardiologie

Apel vestimentar

Dragii mei conspecimeni de sex opus, adică femei.

Doresc prin prezenta a vă aduce la cunoştinţă următoarele:

Da, ne place să vă admirăm trupurile din când în când.

Da, ne place când ne stimulaţi optic purtând bluze foarte transparent, de genul ălora făcute din plasă de ţânţari…